Linkuri accesibilitate

Colin Powell: căutarea armelor de distrugere în masă se va declanşa după încetarea luptelor


Într-un interviu pentru BBC, Secretarul de stat american Colin Powell a insistat că Statele Unite vor găsi armele de distrugere în masă ale Irkului. Colin Powell: “Vom găsi arme de distrugere în masă. În ultimele trei săptămîni am avut de dat lupte, dar după ce perioada de lupte se termină, ne vom putea concentra asupra armelor de distrugere în masă şi cred că el vor fi găsite”

Colin Powell a repetat de asemenea că irakienii vor putea să-şi aleagă singuri viitorul guvern în cadrul unui scrutin democratic. Secretarul de stat american a precizat: “Această operaţiune va ajunge la bun sfîrşit în momentul cînd în Irak va exista un nou guvern, ales de irakieni, şi nu impus de forţe externe sau de către coaliţie, în momentul cînd irakienei vor fi respins orice formă de terorism, cînd nu vor mai fi arme de distrugere în masă.

În momentul cînd irakienii se vor angaja să folosească bogăţiile Irakului în folosul lor şi nu pentru construirea unor astfel de arme – atunci campania se va fi încheiat cu succes, indiferent dacă Saddam Hussein va fi sau nu găsit”.

Colin Powell a ţinut să sublinieze că Statele Unite nu au numit pe nimeni în funcia de lider al Irakului sau în fruntea conducerii interimare a acestei ţări, precizînd că nu este sarcina Americii să instaleze un nou preşedinte al Irakului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG