Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


că o ţintă din Mansur, un cartier din capitala irakiană, a fost lovită cu un proiectil de 900 de kg. Anterior, oficiali militari americani declaraseră că aviaţia americană a bombardat o locaţie din Bagdad unde s-ar fi putut afla preşedintele Saddam Hussein, fiii săi şi alţi membri ai regimului irakian. Purtătorul de cuvînt citat a precizat că armata americană evaluează la această oră efectele bombardamentului.

La primele ore ale dimineţii, s-au raportat schimburi de focuri şi cîteva explozii în zona unuia din palatele liderului irakian de la Bagdad, palate al căror control a fost luat ieri de trupele americane. Agenţia Reuters transmite că cel puţin patru tancuri americane se află încă în zona palatului prezidenţial.

Potrivit ministrului american al apărării, Donald Rumsfeld, regimul irakian este din ce în ce mai izolat, în timp ce ministrul irakian al informaţiilor Mohamed Said Shahaf a negat că apărătorii Bagdadului ar pierde teren în faţa ofensivei aliate, susţinînd că irakienii “au măcelărit” coloanele trupelor americane.

Pe frontul de nord, combatanţii kurzi, împreună cu trupele speciale americane se apropie de două oraşe importante Mosul şi Kirkuk, iar cu sprijinul bombardierelor americano-britanice, kurzii au preluat controlul localităţii stratetgice Dibagah.

În sud, după două săptămîni de asediu, militarii britanici controlează oraşul Basra, a doua localitate ca mărime din Irak
XS
SM
MD
LG