Linkuri accesibilitate

Congresul aprobă fondurile cerute de Administraţie pentru efortul de război în Irak


Congresul american a aprobat cu o mare majoritate de voturi cele 80 de miliarde de dolari solicitate de Administraţie pentru susţinerea războiului în Irak şi pentru alte măsuri de combatere a terorismului. Departamentul Apărării a primit circa 60 de miliarde destinate cheltuielilor de război.

Au fost aprobate de asemenea 8 miliarde de dolari reprezentînd ajutorul ce va fi acordat ţărilor care au susţinut politica americană faţă de Irak. Pachetul legislativ a fost aprobat în unanimitate de Senat, iar în Camera reprezentanţilor scorul a fost de 412 voturi pentru şi 12 împotrivă.

Între amendamentele respinse de Cameră s-a numărat şi cel ce viza neacordarea de ajutoare Turciei, din cauză că forul legislativ de la Ankara nu a permis desfăşurarea de trupe americane la sol, în contextul conflictului din Irak.

Amendamentul iniţiat de cîţiva congresmeni conservatori a fost respins, iar Turcia va beneficia de ajutoare cifrate la 1 miliard de dolari. Proiectul se află acum în faza de mediere şi va fi trimis spre promulgare preşedintelui Bush cel tîrziu la 11 aprilie.
XS
SM
MD
LG