Linkuri accesibilitate

Comandamentul Central american examinează explozia produsă într-o piaţă de la Bagdad


O explozie într-o piaţă de la Bagdad a provocat ieri moartea a cel puţin 30 de persoane şi rănirea a peste 50. Nu este clar ce anume a provocat explozia, care s-a produs în timpul unui bombardament al coaliţiei asupra capitalei irakiene. Comandamentul Central american a anunţat că examinează aceste informaţii.

Tot ieri s-au înregistrat noi lupte în jurul oraşului Nassiriya, la 160 de km sud de Bagdad. De asemenea la vest de Karbala, oraş situat la 80 de km sud de capitala irakiană, s-au semnalat bombardamente grele asupra poziţiilor irakiene.

La Casa Albă, purtătorul de cuvânt Ari Fleischer a confirmat că Statele Unite intenţionează să trimită încă 100 de mii de soldaţi în Irak. Fleischer a precizat că trupele suplimentare erau incluse în planul militar iniţial, iar trimiterea lor în regiune nu înseamnă că războiul ar merge prost pentru americani.
XS
SM
MD
LG