Linkuri accesibilitate

Premierul Blair despre evoluţia luptelor din Irak


Premierul britanic Tony Blair a declarat că ofensiva militară din Irak merge bine, dar a avertizat că războiul nu va fi cîştigat rapid. Vorbind în marginea summitului european la Bruxelles, Blair a spus că soldaţii irakieni dezertează şi că există indicii ale unor dezacorduri în rîndul structurii irakiene de comandă.

Dar premierul britanic a adăugat că se aşteaptă la rezistenţă din partea forţelor irakiene. Tony Blair: „Sînt semne că au loc dezertări continue ale irakienilor şi că au apărut dezacorduri şi disensiuni la toate nivelurile regimului, dar trebuie să avertizez că forţele noastre vor întîmpina rezistenţă şi că această campanie nu îşi va atinge toate obiectivele peste noapte”.

Anterior ministrul britanic al apărării Geoff Hoon a anunţat că trupele britanice au capturat peninsula strategică Faw în sudul Irakului. Agenţia irakiană de ştiri INA a transmis că trupele irakiene au doborît un avion american sau britanic, dar Pentagonul a dezminţit afirmaţia. Oficialităţile americane au anunţat că un puşcaş marin american a fost ucis în sudul Irakului.
XS
SM
MD
LG