Linkuri accesibilitate

Negocieri de fuzionare PNŢCD - PPC


Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat negociază fuziunea cu Partidul Popular Creştin. Delegaţii ale celor două formaţiuni au avut o primă rundă de tratative în cadrul cărora s-a convenit că această săptămîna aceasta va fi elaborată o declaraţie comună, cuprinzînd principiile în baza cărora se va realiza fuziunea.

Vicepreşedintele ţărănist Teodor Morariu este citat de MEDIAFAX cu declaraţia că cele două formaţiuni sînt decise să fuzioneze. La rîndul său, liderul popular creştin Vasile Lupu a declarat aceleiaşi agenţii de presă că, în ceea ce priveşte fuziunea, există două variante, cea prin comasare şi cea prin absorbţie, iar decizia finală va reieşi din negocierile în curs.
XS
SM
MD
LG