Linkuri accesibilitate

Întrunirea Consiliului Naţional de Securitate al Turciei


Lideri civili şi militari, membri ai Consiliului Naţional de Securitate din Turcia s-au întîlnit pentru a discuta poziţia ţării, cu o zi înainte de dezbaterea în parlament asupra amplasării a circa 62 de mii de militari americani în Turcia.

Întrunirea Consiliului Naţional de Securitate al Turciei survine după ce joi partidul de guvernămînt a amînat pînă sîmbătă dezbaterea din parlament privind acordarea permisiunii de desfăşurare a trupelor americane în perspectiva unei posibile acţiuni militare în Irak.

Peste 90 la sută din populaţia Turciei se opune unui război contra Irakului, dar Statele Unite au oferit Turciei zeci de miliarde de dolari în ajutoare şi credite, în schimbul permisiunii de desfăşurare a trupelor şi de utilizare a bazelor turceşti.

Între timp, în zone de la graniţa Turciei cu Irakul au fost instalate trei sisteme anti-rachetă tip Patriot. Sistemele au fost trimise de NATO la cererea Turciei şi provin din Germania via Olanda, împreună cu 300 de soldaţi olandezi care să le asigure funcţionarea.
XS
SM
MD
LG