Linkuri accesibilitate

Liderii celor opt formaţiuni politice de opoziţie din Republica Moldova anunţă înfiinţarea unui bloc politic şi electoral unic


Liderii celor opt formaţiuni politice de opoziţie, între care Partidul Popular Creştin Democrat şi Partidul Liberal, au anunţat că vor constitui un singur bloc politic şi electoral pentru a concura cu Partidul Comuniştilor la alegerile locale din primăvară şi cele parlamentare, care ar urma să se desfăşoare peste doi ani.

Preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca a chemat şi celelalte partide de dreapta şi centru-dreapta să se alăture viitoarei alianţe anticomuniste.

Reprezentanţii celor opt partide de opoziţie au semnat o proclamaţie în care au cerut retragerea proiectului de federalizare a Republicii Moldova şi a iniţiativei de adoptare a unei noi constituţii, prin care, în opinia lor, se urmăreşte lichidarea independenţii şi unităţii teritoriale şi transformarea ţării într-un protectorat al Federatiei Ruse.

Totodata, ei au solicitat sprijinul Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene în vederea “determinării retragerii armatei străine din Teritoriile Ocupate ale Republicii Moldova şi dizolvarea formaţiunilor paramilitare ale separatiştilor din Transnistria, restabilirea unităţii teritoriale a ţării”. Semnatarii proclamatiei au solicitat luarea unor măsuri energice în vederea eliberarii celor trei detinuti politici de la Tiraspol: Alexandru Lescu, Tudor Petrov-Popa şi Andrei Ivantoc.

La manifestaţia desfăşurata în centrul Chişinăului au participat pînă la 10 mii de persoane care au purtat tricolorul României şi al Republicii Moldova, drapele ale Statelor Unite ale Americii, ale Uniunii Europene şi NATO.
XS
SM
MD
LG