Linkuri accesibilitate

Preşedintele Iliescu cere din nou introducerea unui sistem de impozit progresiv pe salarii


Preşedintele Ion Iliescu insistă că veniturile foarte mari ar trebui impozitate cu 80 la sută. Şeful statului a cerut guvernului o analiză privitoare la efectele pozitive şi cele negative referitoare la introducerea unui sistem de impozit progresiv pe salarii. Impozit care ar putea ajunge la 80 la sută pentru salariile care depăşesc 10.000 de dolari pe lună.

În opinia preşedintelui Iliescu un dezavantaj al creşterii impozitelor ar fi ‘fuga de capital’. Ion Iliescu susţine însă că avantajele acestui sistem ar fi multiple şi că nivelul de trai al celor cu venituri foarte mari nu ar fi afectat.

Adrian Năstase a notat că "sună bine" ideea "de a lua bani de la bogaţi şi de a-i da la săraci", dar a precizat că, într-o astfel de situaţie, s-ar putea constata că statul nu ia nici un ban sau ia foarte puţini şi nici nu rezolvă problemele săracilor şi, în plus, creează probleme privind investitorii străini.

Nici Ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, nu pare să agreeze propunerea lui Ion Iliescu argumentînd că impozitarea cu 80% a veniturilor mari nu este în concordanţă cu actualele evoluţii europene în domeniu, care prevăd o reducere a cotelor marginale şi nu o creştere a acestora.

Propunerea lui Ion Iliescu lansată în urmă cu două săptămîni a fost dur criticată de observatorii independenţi, de opoziţie şi de mediul de afaceri autohton.
XS
SM
MD
LG