Linkuri accesibilitate

Întrevedere Raffarin - Putin; China salută iniţiativa franco-germano-rusă


Preşedintele Rusiei Vladimir Putin s-a întîlnit cu premierul francez Jean-Pierre Raffarin şi cu lideri ai parlamentului, în a doua zi a vizitei sale în Franţa.

Vizita a fost dominată pînă acum de criza irakiană. Ieri, preşedintele Jacques Chirac a anunţat împreună cu Putin adoptarea unei declaraţii comune a Franţei, Rusiei şi Germaniei, cerînd intensificarea inspecţiilor în Irak, contrar intenţiilor americane privind o acţiune militară.

Guvernul Chinei a salutat iniţiativa franco-germano-rusă, spunînd că sprijină orice propunere de natură să contribuie la soluţionarea prin mijloace politice a crizei irakiene.

Marea Britanie a respins iniţiativa, ministrul de externe Jack Straw spunînd că nici o sporire a numărului inspectorilor nu ar garanta dezarmarea Irakului.
XS
SM
MD
LG