Linkuri accesibilitate

Scoaterea din eter a unui popular post de televiziune în Republica Moldova


La Chişinău s-a anunţat scoaterea din eter a celei mai populare televiziuni de limbă rusă din RM, Pervii Canal sau ORT-Moldova. Întreprinderea de stat Radiocomunicaţii şi-a motivat decizia prin faptul că Pervii Canal nu-şi achită datoriile.

Directorul postului ORT Moldova Anatol Golea ne-a declarat însa ca motivele reale ar putea fi de natura politică.

Potrivit relatării AP Flux, grupul parlamentar din opozitie "Alianta Braghis" a difuzat o declaratie, în care susţine că închiderea în mod arbitrar a emisiunilor postului de televiziune "ORT-Moldova" constituie un pas "în directia instaurării totalitarismului în ţară de către partidul comunist de guvernămînt".

În declaraţie se reamineşte că sub diferite pretexte, comunistii au blocat anterior retransmiterea emisiunilor postului de televiziune "TVR-1", au retras licenţa postului "Stil TV" şi au închis postul de radio local "Vocea Basarabiei".

În opinia Alianţei Braghiş, aceeaşi soarta o vor avea şi alte mijloace de informare din Republica Moldova, care au o opinie diferită de cea a partidului de guvernămînt.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG