Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


şi să adopte un ton comun cu privire la criza irakiană, în caz contrar existînd riscul să nu avem ceea ce Prodi a numit o “voce” europeană în legătură cu acest subiect.

Prodi s-a referi la necesitatea construirii unei politici externe comune a Uniunii Europene, în care statele membre să-şi unească eforturile pentru a forma o forţă diplomatică dominantă.

Iniţiativa lansată de Grecia, care deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii, legată de găsirea unei poziţii comune faţă de Irak, pare a se lovi de dezacordul deschis dintre două tabere, între care una cere precauţie, iar cealaltă şi-a manifestat sprijinul pentru poziţia fermă a Statelor Unite.
XS
SM
MD
LG