Linkuri accesibilitate

Reacţii internaţionale la raportul inspectorilor ONU din Irak


Raportul prezentat luni Consiliului de securitate de inspectorii ONU, prin care aceştia afirmau că inspecţiile ar trebui prelungite, a provocat reacţii internaţionale foarte diferite.

La Casa Albă, purtătorul de cuvânt Ari Fleischer, a declarat că raportul dovedeşte că Irakul nu cooperează cu inspectorii şi continuă să deţină armament de distrugere în masă. “Reiese foarte clar din acest important raport că Irakul nu se conformează, că Irakul continuă să deţină armament de distrugere în masă care nu a fost catalogat ca atare şi că refuzul Irakului de a se conforma a condus la situaţia în care inspectorii sunt traşi pe sfoară”.

Fleischer a mai spus că preşedintele George W. Bush ar dori încă să evite un război în Irak. Şeful Casei Albe se va pronunţa mâine în privinţa unei eventuale intervenţii militare în Irak, în discursul său anual privind Starea Uniunii.

La Londra, şeful diplomaţiei britanice Jack Straw a afirmat că raportul inspectorilor ONU demonstrează că Saddam îşi bate joc de inspecţii.

La rândul său, la Bonn, cancelarul german Gerhard Schroeder şi-a exprimat satisfacţia, afirmând că se aşteaptă ca inspectorii ONU să primească mai mult timp din partea Consiliului de Securitate pentru a-şi definitiva activitatea.

La Moscova, ministrul adjunct de externe Yuri Fedotov a afirmat că raportul a avut drept obiectiv să ofere o imagine preliminară a activităţii inspectorilor şi că în această lumină nu este nevoie de o nouă rezoluţie în privinţa Irakului.

Iar ambasdorul rus la ONU, Serghei Lavrov, crede că inspectorii trebuie să-şi continue activitatea, o opinie împărtăşită şi de emisarul chinez la Naţiunile Unite.

În sfârşit, ambasadorul american la ONU, John Negroponte, este de părere că rapoartele şefilor inspectorilor ONU nu oferă nici o speranţă că Irakul se va dezarma vreodată. Negroponte se teme ca problema irakiana ar putea să se permanentizeze în Consiliul de Securitate.

La rîndul său, ambasadorul britanic la ONU a lasat să se înţeleagă că inspecţiile vor continua şi un nou raport va fi prezentat la 14 februarie.
XS
SM
MD
LG