Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Şeful diplomaţiei americane Colin Powell crede că va reuşi să clarifice dubiile pe care le au în acest sens Franţa şi Germania, care se opun soluţiei de forţă şi pledează pentru o nouă rezoluţie a ONU.

“Cred că Franţa şi Germania îşi înţeleg obligaţiile faţă de criza legată de arsenalele irakiene şi dacă există confuzii la acest capitol sînt sigur că ele vor fi limpezite în zilele următoare în cadrul consultărilor pe care le vom avea” – a spus şeful diplomaţiei americane în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său britanic Jack Straw. Powell s-a declarat convins că Statele Unite vor putea realiza o coaliţie care să forţeze Irakul să se dezarmeze. Colin Powell şi Jack Straw au insistat pe ideea că nu mai este nevoie de o a doua rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU în ce priveşte Irakul, deoarece regimul Saddam Hussein a demonstrat deja că nu intenţionează să se dezarmeze.

Aceeaşi poziţie a fost exprimată la Moscova de Adjunctul diplomaţiei americane, Richard Armitage care a acordat un interviu postului de radio Ekho Moskvy

“Credem că deja există autorizarea de a lansa soluţia de forţă impotriva regimului de la Bagdad, chiar şi fără o nouă rezoluţie a Naţiunilor Unite. Nu s-a luat încă o decizie dacă să iniţiem o a doua rezoluţie ONU însă cu certitudine dorim să avem o discuţie în Consiliul de Securitate după ce la 27 ianuarie vom avea la dispozitie raportul inspectorilor internaţionali care operează acum în Irak” – a spus adjunctul secretarului de stat american.
XS
SM
MD
LG