Linkuri accesibilitate

Protest al scriitorilor moldoveni împotriva decorării fostului lider comunist de la Chişinău Bodiul


Scriitorii care au fost decorati cu cea mai înalta distinctie de stat, “Ordinul Republicii”, au anunţat că vor renunţa la această distincţie în semn de protest faţă de acţiunea preşedintelui Vladimir Voronin, care i-a conferit “Ordinul Republicii” şi fostului prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, Ivan Bodiul.

Ordinul i-a fost conferit fostului lider sovietic „pentru munca îndelungată şi prodigioasă în organele supreme ale puterii de stat şi pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea Republicii Moldova”. Ivan Bodiul, care a condus RSSM-ul timp de 20 de ani, din 1961 pîna în 1980, este cunoscut, între altele, pentru că a persecutat scriitorii şi oamenii de cultura şi pentru că a interzis vînzarea în librarii a cărţilor în grafie latină.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG