Linkuri accesibilitate

O a 3-a garnitură de tren pregătită să transporte patrimoniul armatei ruse din Transnistria


Agenţia de ştiri Basa-Press relatează că militarii ruşi au început la Tiraspol formarea unei noi garnituri de tren cu care va continua evacuarea din Transnistria a patrimoniului fostei armate a 14-a.

Potrivit unor surse din cadrul Grupului Operaţional de Trupe Ruse, transportul, al treilea de la începutul anului, ar urma să plece spre Rusia mîine, după ce va fi examinat de reprezentanţii OSCE.

Aceleaşi surse au precizat însă că militarii ruşi nu au reluat şi evacuarea muniţiilor de la Cobasna, pentru că nu au ajuns încă la o înţelegere în acest sens cu autorităţile de la Tiraspol.

Potrivit celor mai recente estimări, stocul de muniţii de la Cobasna constă din 40 de mii de tone, dintre care mai puţin de jumătate sînt transportabile, iar restul ar trebui casate la faţa locului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG