Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane Ari Fleischer a declarat că aceasta reprezintă o dovadă a faptului că preşedintele irakian Saddam Hussein nu are de gând să se dezarmeze. Însă şeful inspetorilor ONU, Hans Blix, a minimalizat descoperirea focoaselor afirmând că ele nu reprezintă mare lucru.

La Moscova, autorităţile ruse au afirmat că descoperirea de către inspectorii ONU a 11 focoase goale ale unor arme chimice evidenţiază eficienţa procesului de inspecţii. Autorităţile ruse au cerut examinarea atentă, la nivel de experţi, a acestor focoase.

În acelaşi timp, Marea Britanie a îndemnat la reţinere în ce priveşte această descoperire şi a afirmat că nu se va lansa în judecăţi preconcepute.

La Paris, preşedintele Jacques Chirac a afirmat că numai Consiliul de Securitate ONU poate autoriza o acţiune militară împotriva Irakului, pe baza raportului realizat de inspectorii ONU, care au însă nevoie de mai mult timp pentru a-şi încheia munca.
XS
SM
MD
LG