Linkuri accesibilitate

Noua lege a imigraţiei respinsă de Curtea supremă din Germania


Curtea supremă a Germaniei a respins pe considerente procedurale noua lege a imigraţiei, care ar fi facilitat imigrarea în Germania a muncitorilor străini de înaltă calificare. Într-o decizie ne-unanimă, judecătorii Curţii Supreme au decis că preşedintele german Johannes Rau şi camera superioară a parlamentului au greşit cînd au declarat un vot divizat din partea landului Brandenburg ca un vot în favoarea noii legi.

Creştin democraţii, care s-au opus legii, au salutat acum decizia Curţii Supreme şi au spus că sînt gata să negocieze un acord cu guvernul privind unele schimbări în noua lege. Cînd s-a votat legea în Bundesrat, coaliţia care conducea landul Brandenburg, formată de social-democraţi şi creştin-democraţi, a fost divizată în această chestiune. Dar întrucît guvernatorul social-democrat al landului a fost pentru, s-a considerat că votul landului este favorabil. Legea a trecut astfel, cu majoritate de un vot.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG