Linkuri accesibilitate

Comisia de cultură a Senatului: legea Pruteanu, o lege fără sancţiuni


Senatorii din Comisia de cultură au decis marţi eliminarea tuturor sancţiunilor prevăzute de propunerea legislativă a lui George Pruteanu privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.

Comisia a acceptat astfel recomandările formulate de preşedintele Ion Iliescu în cererea de reexamniare a acestui proiect de lege. Prezent la dezbateri, Pruteanu a încercat să-i convingă pe senatori de utilitatea menţinerii acestor prevederi, susţinînd că fără sancţiuni această lege se transformă într-un "eseu".

Poziţia lui George Pruteanu nu a fost susţinută de nici unul dintre colegii săi de partid, singurii care au fost de acord cu menţinerea sancţiunilor fiind senatorii PRM.
XS
SM
MD
LG