Linkuri accesibilitate

Candidatura Turciei la UE va fi examinată la sfîrşitul anului 2004


Liderii Uniunii Europene au decis că negocierile cu Turcia ar putea începe cel mai devreme după ce candidatura acestei ţari va fi din nou examinata, la sfârşitul anului 2004.

Comisarul european pentru relaţii externe, Chris Patten a declarat că : “Ceea ce am spus Turciei a fost că, pentru a începe negocierile, trebuie să demonstreze că împartăşeşte valorile noastre, că îndeplineşte criteriile care au fost puse la punct chiar aici, la Copenhaga, referitoare la probleme precum respectare drepturilor omului, tortura, libertatea presei, libertatea religioasă, precum şi poziţia armatei în politică. Dacă Turcia poate demonstra că îndeplineste aceste criterii, la sfîrsitul anului 2004, sefii de guvern vor decide începerea negocierilor“.
XS
SM
MD
LG