Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


“Sîntem convinşi că săptămîna viitoare la Copenhaga vom fi în măsură să prezentăm o poziţie comună atît în legătură cu finanţarea extinderii Uniunii, cît şi cu candidatura Turciei, o poziţie care va transmite un semnal important acestei ţări – a spus cancelarul german Gerhard Schroeder după încheierea consultărilor avute aseară cu preşedintele Franţei Jacques Chirac.

La rîndul său, Chirac a anunţat că Germania şi Franţa vor avea la Copenhaga o poziţie unitară atît în legătură cu primul val al extinderii, din 2004, cît şi cu restul ţărilor candidate – între care România şi Bulgaria. Agenţiile internaţionale de presă consemnează lipsa oricăror detalii suplimentare legate de punctul de vedere comun franco-german privind planul financiar de după primirea peste doi ani a celor 10 candidate.
XS
SM
MD
LG