Linkuri accesibilitate

Satisfacţie, insatisfacţie în rîndul deputaţilor PSD - rivalitate la vîrful partidului


Mai mulţi deputaţi PSD au declarat astăzi că nu sînt de acord cu afirmaţiile lui Radu Podgoreanu potrivit cărora mulţi parlamentari ai partidului “au trăit o insatisfacţie “ deoarece preşedintele Iliescu, în discursul său din parlament consacrat invitaţiei de aderare la Nato nu a relevat contribuţia grupurilor parlamentare ale PSD la decizia de la Praga.

Potrivit declaraţiilor, citate de Mediafax, poziţia deputatului PSD Radu Podgoreanu trebuie interpretată ca o poziţie personală şi nu una a partidului. Este pentru prima oară că din rîndul parlamentarilor PSD este formulată o critică la adresa preşedintelui Iliescu.

Tot astăzi, pentru prima oară, un reprezentant al conducerii PSD a admis că există o competiţie în partid între Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Secretarul general al PSD Cozmin Guşă a declarat că el “crede în validitatea acestei teorii” şi că avantajele acestei competiţii “constau în prezenţa mai multor lideri în partid”.
XS
SM
MD
LG