Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Inspectorii ONU vor avea 45 de zile pentru a-şi relua activitatea în Irak. Ei vor trebui să raporteze Consiliului de Securitate în termen de 60 de zile de la reluarea inspecţiilor. Imediat după votul din Consiliul de securitate, Secretarul general ONU Kofi Annan a apelat la regimul irakian să respecte prevederile acestei noi rezoluţii. “Pentru binele poporului irakian şi al securităţii internaţionale – a declarat Annan – apelez la conducerea irakiană să profite de şansa care i se acordă”. Premierul britanic Tony Blair si preşedintele Franţei Jacques Chirac au cerut deasemeni Irakului să coopereze , necondiţionat, cu inspectorii Natiunilor Unite şi să respecte prevederile noii rezoluţii. Inspectorii trebuie să poată verifica toate obiectivele suspecte a subliniat Blair la Londra în timp ce preşedintele Chirac a atras atenţia că Irakul mai are o şansă de a se dezarma în pace.
XS
SM
MD
LG